ACASĂ

Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască deși aproape toți se nasc cu ea
Hipocrate

 

   Suntem aici pentru dumneavoastră din anul 2003, când s-a concretizat speranța noastră de a practica medicina la alte standarde. Am încercat constant să ne ajutam semenii aflați în suferință, fie ei adulți sau copii, apelând la toate cunoștințele și priceperea noastră. Consecvenți cu principiile profesiei ne străduim să ne informăm permanent, astfel încât pacienții noștri să beneficieze de cel mai adecvat tratament. Nu de puține ori suntem solicitați pentru a doua opinie medicală, ceea ce ne încurajează și responsabilizează suplimentar. Fără a ne uita la ceas, ne străduim ca actul medical să fie cât mai riguros pentru rezultate optime, respectându-ne astfel deviza: „seriozitate, competență, profesionalism”.

Echipa noastră:
  • Dr. Reghina Anghel este sufletul și coordonatorul cabinetului. A absolvit Facultatea de Pediatrie București, este medic primar în specialitatea Medicină de familie. Este membră a Societății Române de Pediatrie, a Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie și a Asociației Medicilor de Familie Constanța.
  • Dr. Marian Anghel este absolvent al Institutului Medico-Militar (colonel în rezervă), Facultatea de Medicină Generală. Este medic primar în specialitatea Medicina Internă și Gastroenterologie, membru al Societății Române de Medicină Internă, al Societății de Gastroenterologie și al Societății de Endoscopie Digestivă.
  • Asistent principal Alina Mandroc
  • Asistent Camelia Oana Bors

SERVICII PRAXIMED:

Medicina interna
Medicina interna
Gastroenterologie
Gastroenterologie
Pediatrie
Pediatrie

INVESTIGAȚII:

Ecografie
Ecografie
Electrocardiograma
Electrocardiograma
Gastroscopie
Gastroscopie
Colonoscopie
Colonoscopie

INFO:

Info
Info